in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
sâmbătă, 27 octombrie 2007
toamna sufletului meu
poate într'o zi am să scriu ceva aici, deocamdata e ... toamnă
6 comentarii:
Anonim
spunea...
superba fotografie.. gardul din fata ma duce cu gandul la... multe...
la ce ma duce cu gandul? hmm... e gard, inseamna obstacol, o "inchisoare" .. sunt niste "gratii" care impiedica accesul dincolo.. (orice ar insemna acel.. "dincolo") (in acest caz.. acel "dincolo" ar putea fi ceva linistitor, un covor verde presarat cu frunze care si-au indeplinit "misiunea" iar acum se odihnesc in timp ce-s admirate de privirile melancolice ale oamenilor...)
m-am nascut in zi de toamna, dar ma simt cel mai bine in perioada asta. Cred ca toamna e o dulce melancolie... si in plus, pe cat pare de colorata, pe atat poate fi de trista. Si totushi, acestea sunt subiectivisme, depind de experiente avut. am ocazia sa ii demonstrez unei persoane dragi ca toamna in iasi poate fi mai dulce de cat stie el, pacat ca nu am timp suficient pentru asta..:(
dupa toamna asta vine iarna.,.. anotimp ce imi place. apoi primavara cu ploile ei si cu ziua mea. apoi vine vara cu alaiul de flori si caldura... apoi..... :-<
pe aici nu se trece...e toamna, si are nevoie de intimitate. Te-ai imbracat frumos astazi, Doamna, mai frumos ca niciodata. Sa calci usor pe covorul din frunze asternut, fiecare din ele vrea sa fie cat mai aproape de tine, sa te slujeasca cel mai bine. Oh Doamna, de cate ori ai sa mai vii?...ma plec in fata Mariei tale, si ...te rog sa nu ma saruti prea rece, imi e frig, si am nevoie de caldura... uite...a mai picat o frunza...e pentru...e pentru mine...
E minunata fotografia asta. E perfecta, nu as schimba nici cel mai mic pixel. Nu imi pot explica de ce, dar mi-a adus aminte de mine, de ceea ce eram/simteam/scriam (in momentul asta, imi par sinonime) in urma cu un an. So...fragment: * Brusc isi aduse aminte de copac. Il auzise plangand in timpul noptii... O vreme au plans impreuna - i se parea ca el o intelege. Oh, incepe sa-si piarda mintile? Cum sa planga un copac? Ce prostie! Poate ca nici ea nu plansese...de ce ar plange?!? „Simplul fapt ca nu poti lasa lacrimile sa izvorasca in voie ar putea fi un motiv destul de intemeiat pentru a plange amarnic! In ultima vreme nu mai esti in stare sa simti nimic!” –veni raspunsul din interior... Dar astazi nu il va lasa! Nu, azi nu e obosita. Azi va lupta cu tristetea. „Si copacul?” – reveni vocea umila dar incapatanata ... Nici macar fereastra nu i-a indeplinit dorinta... Nu a devenit opaca...S-a deschis si a lasat tristetea sa intre... „Astazi? Copacul era trist...isi indura pedeapsa cu un zambet rece...avea la picioare un covor de vise vestejite...” – ii rasuna in minte ... * In urma cu un an ma lasam coplesita de tristete, nu doream sa lupt impotriva ei. Azi, viata mea nu e cu mult diferita si totusi am inteles ca o pot privi altfel. Nu credeam ca voi putea spune asta vrodata, dar ... azi imi iubesc viata... Sa-mi traiasca :D
6 comentarii:
superba fotografie.. gardul din fata ma duce cu gandul la... multe...
la ce ma duce cu gandul? hmm... e gard, inseamna obstacol, o "inchisoare" .. sunt niste "gratii" care impiedica accesul dincolo.. (orice ar insemna acel.. "dincolo")
(in acest caz.. acel "dincolo" ar putea fi ceva linistitor, un covor verde presarat cu frunze care si-au indeplinit "misiunea" iar acum se odihnesc in timp ce-s admirate de privirile melancolice ale oamenilor...)
m-am nascut in zi de toamna, dar ma simt cel mai bine in perioada asta. Cred ca toamna e o dulce melancolie... si in plus, pe cat pare de colorata, pe atat poate fi de trista.
Si totushi, acestea sunt subiectivisme, depind de experiente avut. am ocazia sa ii demonstrez unei persoane dragi ca toamna in iasi poate fi mai dulce de cat stie el, pacat ca nu am timp suficient pentru asta..:(
dupa toamna asta vine iarna.,.. anotimp ce imi place. apoi primavara cu ploile ei si cu ziua mea. apoi vine vara cu alaiul de flori si caldura... apoi..... :-<
pe aici nu se trece...e toamna, si are nevoie de intimitate.
Te-ai imbracat frumos astazi, Doamna, mai frumos ca niciodata. Sa calci usor pe covorul din frunze asternut, fiecare din ele vrea sa fie cat mai aproape de tine, sa te slujeasca cel mai bine. Oh Doamna, de cate ori ai sa mai vii?...ma plec in fata Mariei tale, si ...te rog sa nu ma saruti prea rece, imi e frig, si am nevoie de caldura... uite...a mai picat o frunza...e pentru...e pentru mine...
E minunata fotografia asta. E perfecta, nu as schimba nici cel mai mic pixel.
Nu imi pot explica de ce, dar mi-a adus aminte de mine, de ceea ce eram/simteam/scriam (in momentul asta, imi par sinonime) in urma cu un an. So...fragment:
*
Brusc isi aduse aminte de copac. Il auzise plangand in timpul noptii... O vreme au plans impreuna - i se parea ca el o intelege. Oh, incepe sa-si piarda mintile? Cum sa planga un copac? Ce prostie! Poate ca nici ea nu plansese...de ce ar plange?!?
„Simplul fapt ca nu poti lasa lacrimile sa izvorasca in voie ar putea fi un motiv destul de intemeiat pentru a plange amarnic! In ultima vreme nu mai esti in stare sa simti nimic!” –veni raspunsul din interior...
Dar astazi nu il va lasa! Nu, azi nu e obosita. Azi va lupta cu tristetea.
„Si copacul?” – reveni vocea umila dar incapatanata ...
Nici macar fereastra nu i-a indeplinit dorinta... Nu a devenit opaca...S-a deschis si a lasat tristetea sa intre...
„Astazi? Copacul era trist...isi indura pedeapsa cu un zambet rece...avea la picioare un covor de vise vestejite...” – ii rasuna in minte ...
*
In urma cu un an ma lasam coplesita de tristete, nu doream sa lupt impotriva ei. Azi, viata mea nu e cu mult diferita si totusi am inteles ca o pot privi altfel. Nu credeam ca voi putea spune asta vrodata, dar ... azi imi iubesc viata... Sa-mi traiasca :D
Trimiteți un comentariu