in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
dupa parerea mea, este o fotografie buna; unghi bun, lumina si tot ce tine de o fotografie buna; imi place.dar atat. La majoritatea celorlalte fotografii ale tale, putei sa vezi dincolo de imagine. mintea iti umbla departe, puteai sa imaginezi multe alte lucruri. erau cumva umane. E frumoasa aceasta fotografie, faci in contiunuare treaba buna, doar ca nu imi inspira nimic special. bbye.
Eram la liceu (intr-a XI-a) cand am mers pentru prima data la Iasi. Era sarbatoarea Sfintei Parascheva si am stat toata ziua in curtea mitropoliei, fara mancare, fara apa, fara sa ma doara picioarele. Cand am ajuns langa usa bisericii mi-au dat lacrimile. Plangeam de fericire. Si absolut fara niciun motiv. Imi simteam sufletul liber, eram impacata cu mine si lumea nu exista. Lacrimile au izvorat singure si a fost singura clipa de fericire pe care am trait-o pana azi. Apoi a trebuit sa plecam acasa si autocarul era parcat in fata Palatului. Se lasase deja noaptea si era o imensa luna plina deasupra palatului. In momentul acela mi-am ales orsaul studentiei si imi promiteam ca, locuind in Iasi, sa merg la palat in serile cu luna plina. In cei 4 ani de studentie nu am mai ajuns la palat niciodata. Treceam prin apropiere dar nu ma opream si nu era nici noapte, nici luna. In dupa-amiezile de toamna si iarna imi doream ingrozitor de mult sa las totul si sa plec la plimbare, aiurea pe strazi sau prin gradina botanica. N-am facut-o niciodata. Eram prea ocupata sa am "10 pe linie". Prin anul II ne-au dat un IQ test la un seminar de marketingiar profa a fost impresionata de punctajul meu. Daca as vedea-o azi, i-as spune doar "Tanti...Tare proasta am mai fost!"
Oricum, imaginea palatului din seara aceea seamana foarte mult cu fotografia ta. Ii lipseste doar luna. Dar nu-i nimic, si mie imi lipseste starea aceea de fericire. Multumesc pentru amintire, Tudor! :)
3 comentarii:
dupa parerea mea, este o fotografie buna; unghi bun, lumina si tot ce tine de o fotografie buna; imi place.dar atat.
La majoritatea celorlalte fotografii ale tale, putei sa vezi dincolo de imagine. mintea iti umbla departe, puteai sa imaginezi multe alte lucruri. erau cumva umane. E frumoasa aceasta fotografie, faci in contiunuare treaba buna, doar ca nu imi inspira nimic special. bbye.
chiar arata a palat:)...e intr-adevar luminat minunat noaptea:)
Eram la liceu (intr-a XI-a) cand am mers pentru prima data la Iasi. Era sarbatoarea Sfintei Parascheva si am stat toata ziua in curtea mitropoliei, fara mancare, fara apa, fara sa ma doara picioarele. Cand am ajuns langa usa bisericii mi-au dat lacrimile. Plangeam de fericire. Si absolut fara niciun motiv. Imi simteam sufletul liber, eram impacata cu mine si lumea nu exista. Lacrimile au izvorat singure si a fost singura clipa de fericire pe care am trait-o pana azi. Apoi a trebuit sa plecam acasa si autocarul era parcat in fata Palatului. Se lasase deja noaptea si era o imensa luna plina deasupra palatului. In momentul acela mi-am ales orsaul studentiei si imi promiteam ca, locuind in Iasi, sa merg la palat in serile cu luna plina. In cei 4 ani de studentie nu am mai ajuns la palat niciodata. Treceam prin apropiere dar nu ma opream si nu era nici noapte, nici luna. In dupa-amiezile de toamna si iarna imi doream ingrozitor de mult sa las totul si sa plec la plimbare, aiurea pe strazi sau prin gradina botanica. N-am facut-o niciodata. Eram prea ocupata sa am "10 pe linie". Prin anul II ne-au dat un IQ test la un seminar de marketingiar profa a fost impresionata de punctajul meu. Daca as vedea-o azi, i-as spune doar "Tanti...Tare proasta am mai fost!"
Oricum, imaginea palatului din seara aceea seamana foarte mult cu fotografia ta. Ii lipseste doar luna. Dar nu-i nimic, si mie imi lipseste starea aceea de fericire. Multumesc pentru amintire, Tudor! :)
Sim
Trimiteți un comentariu