in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
Impresionant contrastul dintre singuratatea ce l-a cuprins pe personaj si culorile, lumina din natura. Doare si mai tare tocmai din cauza acestei antiteze.. si totusi, in singuratatea sa, batranul si-a gasit ocupatie si pare aproape sa nu observe singuratatea ce il inconjoara. Sau... poate nu e singur?! Poate...e impreuna cu cartile lui si cu personajele din ele?! ...
initial am gandit ca un fotograf, am vazut cadrul, am analizat subiectul, am setat camera.. and click... am reanalizat poza si am reluat procedeul inca o data... nu stiu cat de reusita este fotografia... poate nici macar nu e fotografie.... m'am ridicat de pe banca si am trecut prin fatza lui,,, s'a uitat la mine si i'am zambit... Nu mi;a raspuns... i'am observat santurile obrajilor adanc sapate de griji si de ani. hainile lui erau roase de timp si de molii. i'am simtit singuratatea si durerea anilor lui. M'a durut,,,m'a durut nefericita lui viata, iar privirea stearsa din ochii lui albastrii m'a lovit in suflet... imi amintesc de ea si simt suferinta...am recuoscut combinezonul ce'l purta... verdele kaki m'a dus cu gandul la razboi. e veteran... as fi vrut sa aflu mai multe despre viata lui insa durerea era prea mare pentru mine, probabil ca si pentru el ar fi fost imposibil sa indure si durerile trecutului.... un gand bun pentru el....
mi-a cazut o lacrima..... si nu la vederea pozei-ptr ca oricat de singur ar fi batranul.... natura ofera senzatia de siguranta... un cadru vesel as putea spune-ci mai mult datorita descrierii facuta de tudor... m-am simtit... ca si cum as fi fost langa tine cand i-ai facut poza... il simteam aproape de sufletul meu... iar el era singur acolo... cu amintirile lui...
acum mi'a cazut si mie o lacrima... si nu mint... ai pus punctul pe i cand ai spus amintiri... imi amintesc de citatul lui John Webster: "Nu exista tortura mai nemarginita pentru om ca propriile gânduri"... multumesc pentru comentarii...
4 comentarii:
Impresionant contrastul dintre singuratatea ce l-a cuprins pe personaj si culorile, lumina din natura. Doare si mai tare tocmai din cauza acestei antiteze.. si totusi, in singuratatea sa, batranul si-a gasit ocupatie si pare aproape sa nu observe singuratatea ce il inconjoara. Sau... poate nu e singur?! Poate...e impreuna cu cartile lui si cu personajele din ele?! ...
initial am gandit ca un fotograf, am vazut cadrul, am analizat subiectul, am setat camera.. and click...
am reanalizat poza si am reluat procedeul inca o data...
nu stiu cat de reusita este fotografia... poate nici macar nu e fotografie.... m'am ridicat de pe banca si am trecut prin fatza lui,,, s'a uitat la mine si i'am zambit...
Nu mi;a raspuns... i'am observat santurile obrajilor adanc sapate de griji si de ani. hainile lui erau roase de timp si de molii. i'am simtit singuratatea si durerea anilor lui. M'a durut,,,m'a durut nefericita lui viata, iar privirea stearsa din ochii lui albastrii m'a lovit in suflet... imi amintesc de ea si simt suferinta...am recuoscut combinezonul ce'l purta... verdele kaki m'a dus cu gandul la razboi. e veteran... as fi vrut sa aflu mai multe despre viata lui insa durerea era prea mare pentru mine, probabil ca si pentru el ar fi fost imposibil sa indure si durerile trecutului....
un gand bun pentru el....
mi-a cazut o lacrima..... si nu la vederea pozei-ptr ca oricat de singur ar fi batranul.... natura ofera senzatia de siguranta... un cadru vesel as putea spune-ci mai mult datorita descrierii facuta de tudor... m-am simtit... ca si cum as fi fost langa tine cand i-ai facut poza... il simteam aproape de sufletul meu... iar el era singur acolo... cu amintirile lui...
acum mi'a cazut si mie o lacrima... si nu mint...
ai pus punctul pe i cand ai spus amintiri... imi amintesc de citatul lui John Webster: "Nu exista tortura mai nemarginita pentru om ca propriile gânduri"...
multumesc pentru comentarii...
Trimiteți un comentariu