marți, 27 februarie 2007

the end....

5 comentarii:

Anonim spunea...

doar cei puternici rezista. legea junglei peste tot aplicata

Sim spunea...

ce e sau cum ar arata o lume in care toata lumea ar rezista, toata lumea ar fi perfecta...ori alta idee. nu se poate si nu trebuie sa fie..se pierde ideea in sine. poate e sfarsitul pentru floare...sau poate e un moment asteptat de catre "lut". ceva frumos in sfarsit a ajuns si ascunde o bucatica din "not so beauty".si daca ar fi o multime de petale si nu s-ar mai vedea deloc lutul?

Anonim spunea...

Daca as face un top al fotografiilor de pe bolg, asta ar fi pe prima pozitie. Ma lasa fara cuvinte. E pur si simplu ... pura si simpla. Inocenta zdrobita? Frumusete destinata pieirii? Tinerete curmata de moarte? Destin neimplinit? Toate la un loc?
Ambele flori s-au nascut in acceasi clipa, au avut aceesi viata. Prin traditie, destinul lor era sa rodeasca, sa lase in urma un fruct. Niciuna nu a reusit sa-si indeplineasca misiunea. Asta le face niste „flori ratate”, nu? Eh bine ... NU! (si considerati ca tocmai am urlat la voi, toti aceea ce ati raspuns „ba da” la intrebarea anterioara!) Daca ar fi lasat un fruct, acesta ar fi putut fi viermanos sau s-ar fi ofilit inainte de vreme si ar fi murit la randul lui. In cel mai fericit caz, fructul ar fi fost mancat de un individ oarecare si nu ramanea din el nici macar amintirea. Cate fructe ati mancat pana acum? De cate dintre ele va amintiti? Cate v-au facut fericiti, cate v-au impresionat, cate v-au nascut ganduri, idei? Da, recunosc: aici ar fi de mentionat marul lui Newton. Dar florile astea sunt de cais. Daca iti pica o caisa coapta in cap, singura idee ce te-ar trazni ar fi o injuratura in timp ce te-ai indrepta rapid spre un dush!
Florile astea nu au lasat fructe, au lasat o fotografie. Una superba! Si fotografia asta m-a impresionat, de ea imi voi aminti. Cine a zis ca destinul are o singura varianta? Cine a zis ca suntem niste „ratati” daca nu facem ceea ce se asteapta de la noi? Nici macar atunci cand nu reusim sa ne indeplinim propriile asteptari nu intram in aceasta categorie. De ce? Pai ... un nene o spune mai bine decat mine: „Fiecare razboinic al luminii a ramas cu o teama de a intra in lupta. Fiecare razboinic al luminii a tradat si a mintit candva in trecut. Fiecare razboinic al luminii a pasit candva pe un drum care nu era al lui. Fiecare razboinic al luminii a suferit candva din pricina unor lucruri lipsite de insemnatate. Fiecare rezboinic al luminii a crezut candva ca nu este razboinic al luminii. Fiecare razboinic al luminii a esuat candva in datoriile sale spirituale. Fiecare razboinic al luminii a zis candva Da cand ar fi vrut sa zica Nu. Fiecare razboinic al luminii a lovit-o candva pe o fiinta iubita. Tocmai de aceea este razboinic al luminii, pentru ca a trecut prin toate acestea si nu si-a pierdut niciodata speranta de a fi mai bun decat era”. Nu sunt sigura ca are 100% dreptate, dar sunt clipe in care vorbele lui nenea asta ma ajuta. (Chiar ma gandesc sa-l cam parasesc pe Cioran pentru Coelho, infidela de mine!)
In alta ordine de idei: nu vi se pare ca una dintre floricele e ingrozitor de trista iar cealalta „zambeste”? Oare de ce? Imi pot imagina cel putin trei scenarii, dar comentariul ar iesi ingrozitor de lung si plictisitor. Ah, si daca e sa luam in considerare si firicelul ala verde ce rasare de sub bolovan, ar mai rezulta un scenariu de tipul „regele a murit, traiasca regele”. Va las pe voi, fiecare cu imaginatia sa : )

P. S. Inteleg ideea cu drepturile de autor dar ... te rooooggg ... nu ai putea posta cumva fotografia asta astfel incat sa o putem folosi ca desktop? Te rog, te rog, te rooooog. Mai sunt si alte poze pe care le-as vrea (walking alone ... just rain, par exemple, dar incerc sa nu abuzez, dragutza de mine! :D

tudord spunea...

mail me: d.tudorel@gmail.com

Anonim spunea...

Fotografia imi confirma faptul ca, oriunde, chiar si in cele mai neprielnice locuri exista frumusete si ca, uneori, ea trece prin transformari dureroase dar totusi...exista.