in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
Asteptarea... e atat de grea uneori.. depinde de ceea ce asteptam, daca e un lucru, un obiect.. o persoana.. Isolda e sus... ca si cum ar fi ajuns la limita superioara, simte ca nu mai poate. S-a urcat acolo sus cu gandul ca poate daca e acolo... o sa gaseasca, o sa vada mai usor, mai repede ceea ce asteapta.. pare disperata, ca si cum ar fi ajuns la limita rabdarii.. (destul de periculos...)
Oare sunt persoane care nu asteapta sau nu au asteptat nimic niciodata de la nimeni si nimic? (nici macar... o vreme frumoasa, un zambet)
Intr-o viziune misogina: Isolda il asteapta pe Tristan sa o ajute sa coboare de pe stanca. Acesta este retinut de treburi mult mai importante (evident) si intarzie sa apara. Isolda face o criza de isterie si inghite otrava din sticla. Intr-o viziune feminista: Isolda se uita sa vada cat mai are de mers pana la capatul lumii unde a aflat ca salasluieste preaminunatul Tristan. Dupa ce trece prin obstacole, ploi si vant (cu crengile la pamant), il gaseste pe Tristan ... in bratele Julietei (nu, nu murise! iarba rea nu piere!). Dupa ce o tunde pe Julieta si foloseste aceeasi foarfeca pe pielea lui Tristan (la propriu si exact cum banuiti si voi), Isolda reuseste sa-si stinga setea de razbunare cu otrava din sticla. Intr-o viziune depresiva: Isolda s-a saturat sa astepte. De fapt, a si uitat ce astepta. Doar arunca naturii o ultima privire inainte sa inghita otrava... De ce? ... De ce nu?!
Am auzit despre povestea Isoldei dar nu m-am invrednicit niciodata sa o citesc. Eh, acum sper ca era vorba si despre otrava in povestea respectiva. Ca daca nu era... atunci comentariul asta se plimba prin stratosfera. As fi putut scrie unul mai „visator” dar mi-a placut raspunsul pietrelor din fotografia „Degradare” si m-am gandit sa adopt atitudinea. Dar ... de ce te-ai gandit tocmai la Isolda? Iar fotografia e minunata. Imi place cum cade lumina. E atat de greu sa folosesti lumina intr-o fotografie!
din pacate e o poza regizata.. si eu urasc asta... dar de "amorul artei" am facut si chestia asta,... nici eu nu am citit povestea... dar am vazut filmul.... :D
3 comentarii:
Asteptarea... e atat de grea uneori.. depinde de ceea ce asteptam, daca e un lucru, un obiect.. o persoana..
Isolda e sus... ca si cum ar fi ajuns la limita superioara, simte ca nu mai poate. S-a urcat acolo sus cu gandul ca poate daca e acolo... o sa gaseasca, o sa vada mai usor, mai repede ceea ce asteapta.. pare disperata, ca si cum ar fi ajuns la limita rabdarii.. (destul de periculos...)
Oare sunt persoane care nu asteapta sau nu au asteptat nimic niciodata de la nimeni si nimic? (nici macar... o vreme frumoasa, un zambet)
Intr-o viziune misogina: Isolda il asteapta pe Tristan sa o ajute sa coboare de pe stanca. Acesta este retinut de treburi mult mai importante (evident) si intarzie sa apara. Isolda face o criza de isterie si inghite otrava din sticla.
Intr-o viziune feminista: Isolda se uita sa vada cat mai are de mers pana la capatul lumii unde a aflat ca salasluieste preaminunatul Tristan. Dupa ce trece prin obstacole, ploi si vant (cu crengile la pamant), il gaseste pe Tristan ... in bratele Julietei (nu, nu murise! iarba rea nu piere!). Dupa ce o tunde pe Julieta si foloseste aceeasi foarfeca pe pielea lui Tristan (la propriu si exact cum banuiti si voi), Isolda reuseste sa-si stinga setea de razbunare cu otrava din sticla.
Intr-o viziune depresiva: Isolda s-a saturat sa astepte. De fapt, a si uitat ce astepta. Doar arunca naturii o ultima privire inainte sa inghita otrava... De ce? ... De ce nu?!
Am auzit despre povestea Isoldei dar nu m-am invrednicit niciodata sa o citesc. Eh, acum sper ca era vorba si despre otrava in povestea respectiva. Ca daca nu era... atunci comentariul asta se plimba prin stratosfera. As fi putut scrie unul mai „visator” dar mi-a placut raspunsul pietrelor din fotografia „Degradare” si m-am gandit sa adopt atitudinea.
Dar ... de ce te-ai gandit tocmai la Isolda?
Iar fotografia e minunata. Imi place cum cade lumina. E atat de greu sa folosesti lumina intr-o fotografie!
din pacate e o poza regizata.. si eu urasc asta... dar de "amorul artei" am facut si chestia asta,...
nici eu nu am citit povestea... dar am vazut filmul.... :D
Trimiteți un comentariu