in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
observ enorm de des ideea de degradare suprinsa in diverse forme de energie...si era poza de 1 martie. degradarea e lege si ar fi anormal sa nu fie...trebuie sa apara in noi forme energia respectiva...pentru un nou inceput. orice sfarsit e un nou inceput..(nu e vizibil in timp scurt..)
Poate e din cauza celor 300 ml de Martini sec, dar eu nu reusesc sa vad degradarea aici... Frunza nu e atinsa de „degradare”, doar a ajuns la sfarsitul vietii sale. Se pregateste sa moara ... in singuratate-i. Dupa o intreaga viata printre oameni, nici nu ar putea fi altfel decat plina de rani, sfarsita, goala, fara nicio stralucire. Si credeti ca suferinta ei a luat sfarsit? Nuuuu, inca nu! Pentru ca urmatorul om care va trece pe acolo, va calca fara mila peste agonia ei. Doar asa, pentru ca poate. Pentru frunza aceasta nu „degradare” as folosi eu, ci „sacrificiu”. Pietrele sunt singurele care ii inteleg suferinta si o impartasesc: ele au cunoscut aceeasi soarta. Si, datorita lor, frunza poate muri intr-un „mediu familiar”. (as zice ca este exact in „locul potrivit”, avand in vedere ca –banuiesc- poza tot in cimitir e facuta) Pietrele nu sunt atinse de „degradare”, ci poarta (cu mandrie) semnele Timpului. Imaginati-va aceeasi poza, dar cu asfaltul intact. E la fel de frumoasa? Nu, pentru ca planul doi se estompeaza, poza pierde din consistenta, din puterea expresiva. Ramane doar frunza, murind intr-o singuratate rece, intr-o lume nepasatoare. Acum imaginati-va aceeasi poza, dar cu o frunza verde si un asfalt intact. Are acelasi farmec? E la fel de frumoasa? Pentru mine ... nu. De ce? Pentru ca perfectinuea sperie, intimideaza si nu ofera nimic surprinzator.
eu cam asa am vazut lucrurile: "o moarte simpla, intr'un cadru degradat si /sau degradant"
in principiu nu este nimic altceva decat o moarte simpla in miile de morti banale ce au fost...
insa astfaltul zice asa: "Wtf do you want? nu te uiti la mine cat de "vechi" sunt? Nu crezi ca am vazut mii si mii de frunze ca tine in acest cimitit tacut? ce vrei? sa te ajut? nu'mi pasa....."
Daca e adevarat ce spui tu, mie imi raman doua variante. Fie nu ma schimb deloc si ajung ca frunza din imagine, alungata pana si de pietre. Fie dau „run” urmatorului program: 1 Tai „raul” de la radacina: renunt la rock pentru manele. Probabil ca voi trece intr-o prima faza la Britney Spears si Blondy (sau mai stiu eu ce porcarii de genul asta), sa nu fie socul prea mare. Brrrr! Dar voi reusi, chiar daca va trebui sa inghit kilograme de lamai si bidoane de helas. Problema cea mare e ca nu ma va lasa inima sa sterg Nightwish si Within Temptation de pe hard, desi nu am mai ascultat de vreo luna. Oare daca sterg cate o melodie pe zi ... va merge?! Cum sa las pe acelasi disc Salam si Nightwish??? No way, mai bine le sterg cu mana mea! (acum serios vorbind: ati auzit pe vreun manelist plangandu-se ca il deranjeaza o vena?) 2 Imi fac blog gen „De ce uram barbatii” si „De ce uram femeile”. Al meu va fi „De ce uram oamenii”. 3 Voi renunta la IQ tests, Sudoku si DessiLogique pentru papusi Barbie, rimel mov si cumparaturi in Mall. 4 Imi voi schimba hainele cu altele roz, ma voi vopsi blonda si imi voi prinde in par clame cu fluturasi (roz cu sclipici, bineinteles!). 5 Voi renunta la Martini si bere pentru suc natural de portocale si ceai verde. 6 Las dulciurile pentru salata si branza de vaci. 1 kg de crema de ciocolata pe 100 g branza de vaci. 500 g dulceata de visine pe 1 frunza de salata (dar sa fie verde!) 7 Voi sterge blogul pentru ca voi fi devenit mult prea superficiala si nepasatoare. Voi fi devenit unul dintre oamenii pe care ii „urasc” (desi „ura” e mult spus. nu stiu exact cum sa definesc sentimentul. atitudinea ar fi un fel de „bleah! Dispari, cosmar!”) Si cand voi atinge si aceasta ultima faza, transformarea mea va fi completa. Atunci moartea va veni intr-un singur fel posibil: se vor anunta reduceri la Melly Mello (oare asa se scrie?) si voi fi calcata in picioare de alte individe isterice, in lupta pentru un colier din plastic, in culorile curcubeului si infatisand sigla firmei. Sper, totusi, sa nu fac umbra pamantului pana atunci.
P.S. Cred ca am dat peste ziua ta pe un site cu poezii (l-am cautat si acum, sa-ti spun exact link-ul, dar nush de ce nu-l gasesc). A fost o intamplare, clika-clika prin www si blogurile aferente. De fapt, cred ca eram pe blog la Mary Lou sau Dioneea. Nu mai stiu exact. Nu am obiceiul sa retin date de nastere. De cateva ori am uitat pana si de ziua tatalui meu! Pe a ta am retinut-o dintr-un motiv pur egoist: te-ai nascut cu exact 14 zile inaintea mea! Si cum anul asta imi voi oferi un aparat foto drept cadou ... numar saptamanile si zilele pana atunci :D Si daca tot o stiam, m-am gandit ca e pur si simplu chestiune de politete sa-ti urez „LMA” sau ceva asemanator. Mi s-a parut de bun simt, nicidecum ciudat. Nu inseamna ca fac parte din viata cuiva daca ii spun „La multi ani”, nu? Eu sper ca nu. Si, in plus, am impresia ca nu prea ne-am inteles la partea cu prenumele. Dar nu conteaza, lumea nu se opreste in loc pentru asta : ) Mi-e lene si nu are rost sa revenim asupra subiectului. Mai bine comentam pozele.
Au Monica...Nu spun ca ce am scris eu in comentariu meu anterior este si adevarat...Nu trebuie sa o vezi ca pe o regula general acceptata de toata lumea.. insa este general acceptata de universul meu. in universul meu toti suntem frunze...si in loc sa fim inconjurat de frunze, frunze , frunze,,, suntem inconjurati de betoane armate cu indiferenta si dezgust. posibil ca eu sa nu fiu o frunza. nu stiu. poate sunt un trotuar erodat de ganduri si iluzii, esecuri si nulitate. sau mai bine spus nu's un trotuar, ci o cripta... ps. universul e subiectiv. il facem no insine,, cu bune si rele,,, ps1. daca veri sa renunti la dulciuri,,, trimite-mi-le mie .. ca si asa sunt hipoglicemic. ps2. ah siteul de poezii.. am uitat sa sterg contul ala... (poeziile, o alta deziluzie proprie)
5 comentarii:
observ enorm de des ideea de degradare suprinsa in diverse forme de energie...si era poza de 1 martie.
degradarea e lege si ar fi anormal sa nu fie...trebuie sa apara in noi forme energia respectiva...pentru un nou inceput. orice sfarsit e un nou inceput..(nu e vizibil in timp scurt..)
Poate e din cauza celor 300 ml de Martini sec, dar eu nu reusesc sa vad degradarea aici...
Frunza nu e atinsa de „degradare”, doar a ajuns la sfarsitul vietii sale. Se pregateste sa moara ... in singuratate-i. Dupa o intreaga viata printre oameni, nici nu ar putea fi altfel decat plina de rani, sfarsita, goala, fara nicio stralucire. Si credeti ca suferinta ei a luat sfarsit? Nuuuu, inca nu! Pentru ca urmatorul om care va trece pe acolo, va calca fara mila peste agonia ei. Doar asa, pentru ca poate. Pentru frunza aceasta nu „degradare” as folosi eu, ci „sacrificiu”. Pietrele sunt singurele care ii inteleg suferinta si o impartasesc: ele au cunoscut aceeasi soarta. Si, datorita lor, frunza poate muri intr-un „mediu familiar”. (as zice ca este exact in „locul potrivit”, avand in vedere ca –banuiesc- poza tot in cimitir e facuta)
Pietrele nu sunt atinse de „degradare”, ci poarta (cu mandrie) semnele Timpului. Imaginati-va aceeasi poza, dar cu asfaltul intact. E la fel de frumoasa? Nu, pentru ca planul doi se estompeaza, poza pierde din consistenta, din puterea expresiva. Ramane doar frunza, murind intr-o singuratate rece, intr-o lume nepasatoare.
Acum imaginati-va aceeasi poza, dar cu o frunza verde si un asfalt intact. Are acelasi farmec? E la fel de frumoasa? Pentru mine ... nu. De ce? Pentru ca perfectinuea sperie, intimideaza si nu ofera nimic surprinzator.
eu cam asa am vazut lucrurile:
"o moarte simpla, intr'un cadru degradat si /sau degradant"
in principiu nu este nimic altceva decat o moarte simpla in miile de morti banale ce au fost...
insa astfaltul zice asa:
"Wtf do you want? nu te uiti la mine cat de "vechi" sunt? Nu crezi ca am vazut mii si mii de frunze ca tine in acest cimitit tacut? ce vrei? sa te ajut? nu'mi pasa....."
;)
Daca e adevarat ce spui tu, mie imi raman doua variante.
Fie nu ma schimb deloc si ajung ca frunza din imagine, alungata pana si de pietre.
Fie dau „run” urmatorului program:
1 Tai „raul” de la radacina: renunt la rock pentru manele. Probabil ca voi trece intr-o prima faza la Britney Spears si Blondy (sau mai stiu eu ce porcarii de genul asta), sa nu fie socul prea mare. Brrrr! Dar voi reusi, chiar daca va trebui sa inghit kilograme de lamai si bidoane de helas. Problema cea mare e ca nu ma va lasa inima sa sterg Nightwish si Within Temptation de pe hard, desi nu am mai ascultat de vreo luna. Oare daca sterg cate o melodie pe zi ... va merge?! Cum sa las pe acelasi disc Salam si Nightwish??? No way, mai bine le sterg cu mana mea! (acum serios vorbind: ati auzit pe vreun manelist plangandu-se ca il deranjeaza o vena?)
2 Imi fac blog gen „De ce uram barbatii” si „De ce uram femeile”. Al meu va fi „De ce uram oamenii”.
3 Voi renunta la IQ tests, Sudoku si DessiLogique pentru papusi Barbie, rimel mov si cumparaturi in Mall.
4 Imi voi schimba hainele cu altele roz, ma voi vopsi blonda si imi voi prinde in par clame cu fluturasi (roz cu sclipici, bineinteles!).
5 Voi renunta la Martini si bere pentru suc natural de portocale si ceai verde.
6 Las dulciurile pentru salata si branza de vaci. 1 kg de crema de ciocolata pe 100 g branza de vaci. 500 g dulceata de visine pe 1 frunza de salata (dar sa fie verde!)
7 Voi sterge blogul pentru ca voi fi devenit mult prea superficiala si nepasatoare. Voi fi devenit unul dintre oamenii pe care ii „urasc” (desi „ura” e mult spus. nu stiu exact cum sa definesc sentimentul. atitudinea ar fi un fel de „bleah! Dispari, cosmar!”)
Si cand voi atinge si aceasta ultima faza, transformarea mea va fi completa. Atunci moartea va veni intr-un singur fel posibil: se vor anunta reduceri la Melly Mello (oare asa se scrie?) si voi fi calcata in picioare de alte individe isterice, in lupta pentru un colier din plastic, in culorile curcubeului si infatisand sigla firmei. Sper, totusi, sa nu fac umbra pamantului pana atunci.
P.S. Cred ca am dat peste ziua ta pe un site cu poezii (l-am cautat si acum, sa-ti spun exact link-ul, dar nush de ce nu-l gasesc). A fost o intamplare, clika-clika prin www si blogurile aferente. De fapt, cred ca eram pe blog la Mary Lou sau Dioneea. Nu mai stiu exact. Nu am obiceiul sa retin date de nastere. De cateva ori am uitat pana si de ziua tatalui meu! Pe a ta am retinut-o dintr-un motiv pur egoist: te-ai nascut cu exact 14 zile inaintea mea! Si cum anul asta imi voi oferi un aparat foto drept cadou ... numar saptamanile si zilele pana atunci :D Si daca tot o stiam, m-am gandit ca e pur si simplu chestiune de politete sa-ti urez „LMA” sau ceva asemanator. Mi s-a parut de bun simt, nicidecum ciudat. Nu inseamna ca fac parte din viata cuiva daca ii spun „La multi ani”, nu? Eu sper ca nu. Si, in plus, am impresia ca nu prea ne-am inteles la partea cu prenumele. Dar nu conteaza, lumea nu se opreste in loc pentru asta : ) Mi-e lene si nu are rost sa revenim asupra subiectului. Mai bine comentam pozele.
Au Monica...Nu spun ca ce am scris eu in comentariu meu anterior este si adevarat...Nu trebuie sa o vezi ca pe o regula general acceptata de toata lumea.. insa este general acceptata de universul meu. in universul meu toti suntem frunze...si in loc sa fim inconjurat de frunze, frunze , frunze,,, suntem inconjurati de betoane armate cu indiferenta si dezgust. posibil ca eu sa nu fiu o frunza. nu stiu. poate sunt un trotuar erodat de ganduri si iluzii, esecuri si nulitate. sau mai bine spus nu's un trotuar, ci o cripta...
ps. universul e subiectiv. il facem no insine,, cu bune si rele,,,
ps1. daca veri sa renunti la dulciuri,,, trimite-mi-le mie .. ca si asa sunt hipoglicemic.
ps2. ah siteul de poezii.. am uitat sa sterg contul ala... (poeziile, o alta deziluzie proprie)
have phun
Trimiteți un comentariu