in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
Mie imi pare ca plange. As zice ca statuia asta a trait momente cand albastrul de sus o linistea. Durerile i se atenuau cand privea spre Cer si gasea puterea de a merge mai departe. Pas cu pas, secunda cu secunda, durere cu durere. Dar s-a intamplat sa primeasca in drumul sau o asemenea lovitura incat si-a pierdut dragostea fata de sine, interesul de a mai misca, dorinta de a mai trai. Lacrimile ii tot izvorau din ochi, impiedicand-o sa mai vada albastrul ce ii daduse pana atunci speranta si linistea. A ramas uitandu-se la Idealurile ei. Imprastiate la picioare, Visele isi dadeau ultima suflare. Simtea, pe de o parte Mila pentru Visele ei, pe de alta parte Furie. Furie pentru ca se lasasera ucise. Si nu a mai putut continua drumul. Nu avea taria de a trece peste lesurile Idealurior. Piciorul a ramas imobil, suspendat la jumatatea misiunii sale. Simtea inca Durerea surda stapanindu-i fiecare celula. Nu a mai putut suporta si a hotarat sa o alunge. Chiar daca asta insemna sa inlature, pentru Totdeauna, orice posibilitate de a mai simti ceva. Si pentru ca devenise incapabila de a mai simti ceva...a impietrit. Mie poza asta nu-mi inspira Liniste, ci Durere. Durere crunta. just my way to see it:)
2 comentarii:
liniste, calm... meditatie... incredere, speranta...
Mie imi pare ca plange. As zice ca statuia asta a trait momente cand albastrul de sus o linistea. Durerile i se atenuau cand privea spre Cer si gasea puterea de a merge mai departe. Pas cu pas, secunda cu secunda, durere cu durere. Dar s-a intamplat sa primeasca in drumul sau o asemenea lovitura incat si-a pierdut dragostea fata de sine, interesul de a mai misca, dorinta de a mai trai. Lacrimile ii tot izvorau din ochi, impiedicand-o sa mai vada albastrul ce ii daduse pana atunci speranta si linistea. A ramas uitandu-se la Idealurile ei. Imprastiate la picioare, Visele isi dadeau ultima suflare. Simtea, pe de o parte Mila pentru Visele ei, pe de alta parte Furie. Furie pentru ca se lasasera ucise. Si nu a mai putut continua drumul. Nu avea taria de a trece peste lesurile Idealurior. Piciorul a ramas imobil, suspendat la jumatatea misiunii sale. Simtea inca Durerea surda stapanindu-i fiecare celula. Nu a mai putut suporta si a hotarat sa o alunge. Chiar daca asta insemna sa inlature, pentru Totdeauna, orice posibilitate de a mai simti ceva. Si pentru ca devenise incapabila de a mai simti ceva...a impietrit.
Mie poza asta nu-mi inspira Liniste, ci Durere. Durere crunta. just my way to see it:)
Trimiteți un comentariu