in fiecare seara voi incerca sa pun cate o fotografie aici.... eventual incercam sa discutam despre ele... astept in primul rand critici (va rog, semnati commentariile cu un prenume sau pseudonim... )
iubirea si copilaria,,,,,placuta asociere (zambesc cu dragoste)... Cred ca in copilarie iubim cu adevarat,,,,fara sa ne gandim la interese,,,nu facem decat sa iubim. Cu multa iubire pentru nepotica mea, Patricia. Ra
Draguta ideea cu biletele. Totusi nu cred ca as putea sa o pun in aplicare. Sunt incapabila sa imi exprim sentimentele fata de toti cei dragi. Stiu ca gresesc, dar am impresia ca, daca imi dezvalui sentimentele, atunci acestea isi pierd din intensitate, din valoare. Si ma simt ca o proasta cand incerc sa spun „Si eu te iubesc!” sau „Nu mai plange, iarta-ma!” sau „Da, si pentru mine contezi!”... Mda, puteti zice „Pai chiar esti proasta!” Si eu imi spun asa uneori si imi propun sa ma schimb. Dar apoi viata imi aminteste de ce am ales devalorizarea inimii... Desi ii admir pe cei care au puterea sa spuna ceea ce simt, atunci cand vine randul meu sa fac asta...dezvaluirea sentimentelor imi pare o dovada de slabiciune. Stiu ca este exact contrariul, dar... vorba cantecului „There's a pillar in my way”. Probabil asta se intampla datorita faptului ca am invatat de mult sa imi reprim sentimentele. Un mecanism de autoaparare nascut dintr-o sensibilitate excedentara. Si pentru a le reduce la tacere, a trebuit sa le diminuez valoarea. Uneori chiar reducand-o la zero. Hm...poza se numeste „Nu uita sa iubesti”. Mi-a provocat un zambet amar si o intrebare: „Oare am stiut vreodata sa iubesc?” Sau poate mai rau:”Oare voi invata vreodata?” Pentru a avea ce uita, trebuie sa cunosti. Trebuie sa ai curajul sa inveti. Eh, cred ca zic „Pas!” unei astfel de experiente. Pentru ca pot suporta neimplinirea visului, dar nu pot suporta dezamagirea.
In alta ordine de idei ... unde e facuta poza? Initial m-am gandit ca doar niste copii ar fi putut face asta. Dar dupa forma scrisului... Copii leaga bine literele, aproape picteaza cand e vorba sa scrie o felicitare sau ceva de genul asta. Aici literele nu par a fi opera unui copil. Daca biletele sunt scrise de adulti ... imi e dificil sa cred ca sunt sincere. Poate numai daca se adreseaza copiilor. Acestea au fost postate de parinti si prieteni pentru o fetita? E bolnava? Desenele de pe pereti ma fac sa cred ca e vorba despre o gradinita(cu toate ca fetita ar trebu sa stie sa citeasca), un spital sau un camin de copii...Deci? :)
Monica.. erai curioasa sa afli unde sunt acele biletele? Aceste biletele se afla intr-un camin de studenti (intr-o camera de fete), deci sunt adulti si chiar se iubesc; deci biletele sunt sincere... Fata care le-a primit e cea mai buna prietena a mea asa ca... sunt informata :) Poate te-a indus in eroare faptul ca isi spun "copilutz"? asa se alinta ei in fiecare zi, iar hartia de pe pereti... asa ne-am ales-o noi, ceva mai vesel ;)
6 comentarii:
ce poate fi mai frumos decat sa iubesti si sa fii iubit? totul ti se pare mai usor, mai frumos...
cei doi indragostiti stiu asta cel mai bine... :)
iubirea e de atatea feluri...
iubirea si copilaria,,,,,placuta asociere (zambesc cu dragoste)...
Cred ca in copilarie iubim cu adevarat,,,,fara sa ne gandim la interese,,,nu facem decat sa iubim.
Cu multa iubire pentru nepotica mea, Patricia.
Ra
:-<.........iubirea ........:-<
Draguta ideea cu biletele. Totusi nu cred ca as putea sa o pun in aplicare. Sunt incapabila sa imi exprim sentimentele fata de toti cei dragi. Stiu ca gresesc, dar am impresia ca, daca imi dezvalui sentimentele, atunci acestea isi pierd din intensitate, din valoare. Si ma simt ca o proasta cand incerc sa spun „Si eu te iubesc!” sau „Nu mai plange, iarta-ma!” sau „Da, si pentru mine contezi!”... Mda, puteti zice „Pai chiar esti proasta!” Si eu imi spun asa uneori si imi propun sa ma schimb. Dar apoi viata imi aminteste de ce am ales devalorizarea inimii... Desi ii admir pe cei care au puterea sa spuna ceea ce simt, atunci cand vine randul meu sa fac asta...dezvaluirea sentimentelor imi pare o dovada de slabiciune. Stiu ca este exact contrariul, dar... vorba cantecului „There's a pillar in my way”. Probabil asta se intampla datorita faptului ca am invatat de mult sa imi reprim sentimentele. Un mecanism de autoaparare nascut dintr-o sensibilitate excedentara. Si pentru a le reduce la tacere, a trebuit sa le diminuez valoarea. Uneori chiar reducand-o la zero. Hm...poza se numeste „Nu uita sa iubesti”. Mi-a provocat un zambet amar si o intrebare: „Oare am stiut vreodata sa iubesc?” Sau poate mai rau:”Oare voi invata vreodata?” Pentru a avea ce uita, trebuie sa cunosti. Trebuie sa ai curajul sa inveti. Eh, cred ca zic „Pas!” unei astfel de experiente. Pentru ca pot suporta neimplinirea visului, dar nu pot suporta dezamagirea.
In alta ordine de idei ... unde e facuta poza? Initial m-am gandit ca doar niste copii ar fi putut face asta. Dar dupa forma scrisului... Copii leaga bine literele, aproape picteaza cand e vorba sa scrie o felicitare sau ceva de genul asta. Aici literele nu par a fi opera unui copil. Daca biletele sunt scrise de adulti ... imi e dificil sa cred ca sunt sincere. Poate numai daca se adreseaza copiilor. Acestea au fost postate de parinti si prieteni pentru o fetita? E bolnava? Desenele de pe pereti ma fac sa cred ca e vorba despre o gradinita(cu toate ca fetita ar trebu sa stie sa citeasca), un spital sau un camin de copii...Deci? :)
Monica.. erai curioasa sa afli unde sunt acele biletele? Aceste biletele se afla intr-un camin de studenti (intr-o camera de fete), deci sunt adulti si chiar se iubesc; deci biletele sunt sincere... Fata care le-a primit e cea mai buna prietena a mea asa ca... sunt informata :)
Poate te-a indus in eroare faptul ca isi spun "copilutz"? asa se alinta ei in fiecare zi, iar hartia de pe pereti... asa ne-am ales-o noi, ceva mai vesel ;)
Trimiteți un comentariu